Modificarea Legii contraventiilor silvice a fost adoptata

Sursa:
Fordaq
Vizualizări:
4899
  • text size

Proiectul de modificare a Legii contraventiilor silvice- PLX 162-  a fost adoptat ieri de plenul  Camerei Deputatilor.

 După ce săptămâna trecută proiectul  de lege a fost retransmis la comisii pentru refacerea raportului comun intre Comisia juridică si Comisia pentru Agricultură  si părea că proiectul de lege  s-a împotmolit, săptămâna aceasta lucrurile au mers pe repede înainte: luni, 15.05.2017     proiectul a fost adoptat de către Comisia juridica, in aceeasi zi a fost adoptat raportul comun cu Comisia pentru Agricultură,  iar marti, 16.05.2017, proiectul a fost dezbătut si adoptat in plenul Camerei  Deputatilor.  Este clar că in acest  răstimp a intervenit o decizie politica fermă in cadrul grupului parlamentar PSD de adoptare a proiectului de lege. Poate la această decizie au contribuit si semnalele puternice  de protest -rezolutiile forestierilor din Caras Severin, Valcea  si mai nou Basov. 

 

 

Vă invit să urmăriti  dezbaterea de ieri din Camera  Deputatilor pe acest proiect legislativ.

 

 

 

Au exprimat puncte de vedere pentru adoptarea proiectului: Guvernul- reprezentat de către dl Secretar de Stat Istrate Stetco, grupul parlamentar PSD- reprezentat de către d-na Deputat Doina Pana, grupul parlamentar PMP- reprezentat de catre dl deputat Ioan Tabugan, grupul parlaementar UDMR prin dl deputat Marton Arpad. Împotriva legii s-a pronuntat grupul parlamentar USR si, prin amendamentele propuse de către dl deputat Gheorghe Tinel- grupul parlamentar PNL .

 

Este bine să stim  si cum s-a desfăsurat votul final pe acest proiect legislativ- puteti urmări inclusiv votul la nivelul parlamentarilor din circumscriptia dumneavoastra.

Vot final 
Adoptare PL 162/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr.171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice 
- lege ordinară
Centralizator: Total PSD PNL USR UDMR ALDE PMP Minoritati Neafil.
- prezenţi: 249 124 50 21 17 11 13 12 1
- voturi pentru (DA): 175 123 4 - 15 10 12 11 -
- voturi împotrivă (NU): 27 - 4 21 1 1 - - -
- abţineri: 46 1 41 - 1 - 1 1 1
- nu au votat: 1 - 1 - - - - - -

 

Ceea ce conteaza este forma proiectului  de lege adoptat ieri- formă care este data de forma raportului  comun reiesita  din dezbaterile din Comisia de Agricultura, Comisia Juridica si Comisia de Mediu a Camerei Deputatilor. Acest raport  poate fi consultat aici. 

 

Intră in TOPUL INDUSTRIEI LEMNULUI cu FORDAQ !

Fordaq România lansează un serviciu nou: sortarea bazei de date a celor peste 6000 de companii din România după COD CAEN, ordonarea căutării pe TOP NATIONAL sau de JUDETE si acces la datele financiare ale companiilor intr-o formă grafică foarte usor de accesat !... [mai mult...]

 

 

Punctele bune  ale proiectului legislativ:

- forma adoptată are la baza propunerile grupului de lucru constituit la nivelul Ministerului  după dezbaterea din  13  februarie: Concluziile dezbaterii de luni: oug-51 trebuie abrogata, HG-1004 -2016 prorogata si revizuita

- proiectul modifică  pe fond   forma actuală a Legii  contraventiilor- sunt peste 100  de amendamente  ce corecteaza in principal prevederile oug-51-2016.

-intre modificările punctuale:

  •  mijlocul de transport   se confiscă-transporturi fara provenientă-," dacă valoarea materialelor lemnoase transportate depășește de 5 ori prețul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior sau dacă se constată repetarea faptei în interval de 6 luni de la data constat ării primei fapte."-
  • controlul  si tolerantele se exprima pe volum transportat si specie, nu pe număr pe piese/ neconcordanta unei piese.
  • amenzile pentru intârzierea raportării in SUMAL se aplică numai dupa notificări prealabile.
  • primirea materialelor  lemnoase fără validarea codului unic  se sanctionează prin contraventie, nu atrage confiscarea materialelor lemnoase.
  • măsurarea volumului/ confiscarea  se pot face doar in echipe mixte.
  • agentii constatatori trebuie să ia in considerare tolerantele admise.
  • sunt destul de multe sanctiuni care pot fi aplicate numai  dupa o notificare prealabila si un termen de conformare de 7 zile.
  • sunt introduse tolerante pentru  depăsirea posibilitatii, clarificări pentru marcarea arborilor de igiena, eliminată aplicarea "ilizibilă" a mărcii.
  • sunt  zeci  de clarificări punctuale,   recalibrări ale cuantumului amenzii, etc.

Intre punctele negative ale actului normativ:

  • este introdus   sistemul de premiere  din amenzi pentru personalul constatator, prevedere introdusă si sustinută de catre Minister, prevedere puternic  contestata de catre noi in dezbateri. Evident, această formă de cointeresare a agentilor constatatori in a aplica amenzi incurajează  abuzurile.
  • este introdusă o  sanctiune complementară pentru " contravalorea funcţiilor pădurii nerealizate, care se calculează ca produs dintre volumul cu care s -a depăşit posibilitatea, inclusiv ca urmare a recoltării produselor accidentale I, preţul mediu al unui metru cub de masă lemnoasă pe picior, în vigoare la data producerii faptei şi factorului de multiplicare".  Aceasta sactiune complementara este folosită pentru a "inventa" un prejudiciu  atunci  cand in fapt el nu exista.  Statul nu plăteste nici un fel de functie  de protectie a pădurilor, atunci  ce impută?
  • provenienta legala  trebuie dovedită.  Desi dl deputat Marton Arpad-UDMR- a incercat sa introduca un amendament chiar si in dezbaterea din plen  in aplicarea principiului constitutional "posesia  prezumă dobândirea licită".  Dobândirea ilicită ar trebui dovedită de organele de control.  In  fapt, toate activitatile din sectorul forestier nu beneficiaza de prezumtie  de nevinovatie-trebuie să demonstreze nevinovatia. Sectorul forestier rămâne "suspect" din oficiu.
  • sunt introduse sanctiuni noi.   Ex: minusul  fată de stocul scriptic  se confiscă  contravaloric(amendament al d-lui  Secretar de Stat  Istrate Stetco sustinut in comisii).
  • desi sunt introduse foarte multe amendamente, acestea doar clarifică textul si recalibrează amenda, in fapt sanctiunile raman  in cea mai mare parte a lor.
  • operatorii economici nu au in continuare solutie pentru  transbordare-  in cazul rampelor primare unde nu au acces cu camionul cu remorca.
  • blocajul incheierii  contractelor de servicii silvice/ administrare , in cazul in care nu sunt dezbătute  succesiunile, nu este este clarificat.
  • in conditiile  autorizarii foarte greoaie/ birocratiei  gestiunii unui depozit temporar,  nu sunt solutii pentru gestionarea temporara a stocurilor de masa lemnoasa (stocuri  la reprimire, transbordare, stocuri   si gestiuni  in puncte temporare de sortare, etc).

Care este situatia in acest moment:

- legea intră in vigoare după promulgare si publicare in Monitorul oficial.

- rămane in dezbaterea parlamentară proiectul de lege de aprobare a oug-51-216 , proiect  care poate aduce noi modificări la legea contraventiilor silvice;  pentru că sunt prevederi ale oug-51-2016  care se doreste  a fi mentinute, oug-51-2016 probabil nu va  fi respinsă.

- efectele aplicarii  oug-51-2016  pot fi cu greu reparate, chiar dacă noua lege are prevederi mai favorabile in cele mai multe cazuri;  revizuirea contraventiilor/măsurilor complementare in baza legii mai favorabile este supusă unor termene de prescriptie  si proceduri juridice relativ complicate.

-  respingerea  oug-51-2016  ar deschide calea introducerii in lege a unor măsuri  reparatorii pentru efectele aplicării  acestei ordonante care a produs atat de multe prejudicii in sectorul forestier.

Deocamdata ne bucurăm de clarificările/ corecturile aduse oug-51-2016.  Este un pas mic comparativ cu gravitatea crizei  si blocajelor din sectorul forestier.  Un pas adoptat  cu foarte  mare intârziere.

Dar  este un pas  inainte.

 

Posteaza un comentariu